Contact
B-dul Lacul Tei 124, Sector 2,
RO-020396 Bucharest, ROMANIA
Tel. +40 21 242 1208/164,
Fax. +41 21 242 0781,
E-mail srft1969@gmail.com

PESTE 80 DE ANI DE LA PRIMA PARTICIPARE ROMÂNEASCĂ
LA CONGRESELE SIF/SIFT ŞI PESTE 40 DE ANI DE
LA PRIMA APARIŢIE A BULETINULUI SRF/SRFT
Dr. I.Gr. Sion , Conf.dr.ing.I. Noaje



1. DEZVOLTAREA FOTOGRAMMETRIEI ŞI TELEDETECŢIEI ÎN
ROMÂNIA.
1.1. Începuturile şi dezvoltarea fotogrammetriei
1.1.1. Evoluţia fotogrammetriei după primul Război Mondial
Primele fotografii aeriene în scopuri civile au fost realizate după primul Război Mondial, în România anului 1916, de către Flotila de aviaţie de la Cotroceni, utlizând camere fotografice de construcţie proprie. Pe lângă Direcţia Aviaţiei Civile a fost creat, în anul 1924, o Diviziune de Cadastru Aerian, care a realizat aerofotografieri pentru intocmirea de fotoasamblaje necesare elaborarii planurilor de sistematizare a oraşelor Bacău şi Curtea de Argeş. În cadrul Serviciului Geografic al Armatei, respectiv în cadrul Secţiei Topografice, se înfiinţează, în anul 1929, un Birou Stereofotogrammetric care, peste un an, devine Secţia Fotogrammetrică, cu operatori de specialitate formaţi ad-hoc.
Tot în anul 1929 a luat fiinţă, în cadrul Direcţiei Cadastrului Minier, un Serviciu Fotogrammetric care, în colaborare cu Direcţia Aeronautică, continuatoarea Direcţiei Aviaţiei Civile, a executat până în 1931 lucrări pentru cadastrul minier.
De asemenea, în anul 1929 a fost creată, în cadrul Serviciului Geografic al Armatei (mai târziu Institutul Geografic Militar - IGM), o Secţie Fotogrammetrică, care şi-a consacrat activitatea întocmirii hărţilor topografice militare. Acest serviciu şi-a schimbat denumirea în perioada 1939 – 1941 în Oficiul Hidrologic şi Aerofotogrammetric care, la sfârşitul anului 1941, a devenit Institutul de Aerofotogrammetrie.
În timpul războiului, institutul a elaborat planuri restituite la scara 1:2000 şi fotoplanuri la scara 1:5000, pentru zeci de oraşe (1941), iar apoi la solicitarea Societăţii Regale Române de Geografie, acelaşi institut a realizat numeroase lucrări de fotogrammetrie, fie în scopuri arheologice (de exemplu, în anul 1942, în zona Sarmisegetusa), fie în scopuri inginereşti (de exemplu, în anul 1943, în zona viitorului Sistem Hidroenergetic Bicaz). În anii următori, la Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS) se înfiinţează un Atelier de Fotogrammetrie. Pentru efectuarea diverselor lucrări, aceste birouri, servicii, secţii, ateliere sau institute au fost dotate cu instrumente şi aparate fotogrammetrice moderne pentru acea vreme, de la autocartografe Hugershoff la fotoredresatoare Zeiss C3, SEG I, SEG IV şi aeroproiectoare Multiplex, până la echipamente de zbor (camere fotoaeriene şi avioane amenajate pentru misiuni de aerofotografiere).
1.1.2. Evoluţia fotogrammetriei după cel de al doilea Război Mondial
După 1945, au apărut noi servicii şi centre fotogrammetrice:

În anul 1949, în cadrul Comitetului Geologic, devenit Institutul de Geologie şi Geofizică (IGG), ia fiinţă Serviciul Fotogrammetric;

În anul 1958, sub patronajul Ministerului Agriculturii este înfiinţat Centrul de Fotogrammetrie din Bucureşti; Acesta şi-a continuat activitatea până în prezent sub diferite nume (între 1962 şi 1966 s-a numit Sectorul de fotogrammetrie din ISPOTA, revenind apoi la denumirea iniţială până în anul 1969 când devine Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie şi Cartografie. Din 1971 devine Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie şi Organizarea Teritoriului (IGFCOT), iar din mai
2001 Institutul de Cadastru, Geodezie, Fotogrammetrie şi Cartografie, trecând în subordinea Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie. În 2004 îşi schimbă denumirea în Centrul Naţional de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie şi Teledetecţie. Acest institut a fost, în sectorul civil, principalul executant şi, prin atelierul de multiplicare, principalul furnizor de planuri şi hărţi realizate pe cale fotogrammetrică pentru sectorul civil.
În deceniile următoare, până la revoluţia din decembrie 1989, asemenea secţii sau/şi laboratoare au apărut în cadrul unor institute de studii şi proiectare existente în domenii civile adiacente, după cum urmează:

Institutul de Studii şi Proiectări pentru Îmbunătăţiri Funciare (ISPIF);

Institutul de Cercetări pentru Amenajări Silvice (ICAS);

Institutul de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale şi Aeriene (IPTANA);

Institutul de Proiectări Căi Ferate (IPCF);

Institutul de Meteorologie şi Hidrologie (IMH) etc.
Preluarea fotogramelor a fost realizată iniţial de către Direcţia Topografică Militară (D.T.M.), cu rigorile şi restricţiile specifice. Începând din 1980 şi până în 1992 a fost înfiinţată şi a funcţionat o flotilă de 4 avioane (două BN-2 şi două AN-2) pentru care echipamentul de aerofotografiere, specialiştii operatori şi navigatori erau în responsabilitatea I.G.F.C.O.T. În perioada 1980 – 1992, aceasta a realizat cca 16200 de ore în misiuni de aerofotografiere.
Pentru dotarea secţiilor sau/şi laboratoarelor de specialitate enumerate mai sus au fost achiziţionate, de la înfiinţare şi până în anul 1989, aproape toate tipurile de aparate moderne de specialitate existente la firmele Carl Zeiss din Jena şi Wild din Herbrugg. Acestea însumează, pentru prima generaţie de aparatură de exploatare fotogrammetrică (tehnologia analogică), un potenţial de peste 60 de aparate de stereorestituţie. Aparatura existentă, deservită de aproximativ 500 de specialişti în domeniul fotogrammetriei, a permis realizarea a numeroase lucrări fotogrammetrice de anvergură:
Planul topografic de bază la scara 1:2000 şi 1:5000, acoperind 85% din suprafaţa ţării (cca. 46000 de originale);
Hărţi ale unor municipii (Bucureşti, Iaşi, Slatina, Brăila, Galaţi, Craiova, etc.) la scara 1:1000;
Lucrări cadastrale complete pentru sute de teritorii comunale şi sute de localităţi etc.
Din păcate, din a doua generaţie de echipamente fotogrammetrice de stereorestituţie (aferente tehnologiei analitice) în România nu a fost achiziţionat nici un singur aparat, nici înainte, nici după 1989. După 1989 se trece direct la tehnologia digitală, atât în instituţiile de stat cât şi în cadrul firmelor private.
1.1.3. Manifestări şi realizări în domeniul fotogrammetriei
În plan intern, membrii Comitetului Român de Fotogrammetrie şi Teledetecţie (CRFT) şi, ulterior, ai Societăţii Române de Fotogrammetrie şi Teledetecţie (SRFT) au organizat sau au fost implicaţi în organizarea a numeroase manifestări ştiinţifice:
Cel de al 15-lea Simpozion al Comitetului Internaţional pentru Arhitectură Fotogrammetrică (CIPA), desfăşurat la Bucureşti şi la Sinaia în perioada 22 - 25 septembrie 1993 sub patronajul Ministerului Culturii, SRFT, IGFCOT, etc. (având drept preşedinte al Simpozionului pe dr.ing. Nicolae Zegheru, preşedintele SRFT). Volumul special (editat de dr. Ion.Gr. Sion, secretarul SRFT) a cuprins un număr de 31 comunicări în limbile străine engleză şi franceză (13 româneşti, 18 străine), totalizând 314 pagini;
Cel de al XII-lea Simpozion naţional al CRFT, care a fost în fapt o reuniune cu valenţe interdisciplinare a tuturor specialiştilor din domeniul, denumit generic, al “măsurătorilor terestre”;
Cel de al XIII-lea Simpozion al Comisiei a V-a din cadrul SRFT, intitulat: “Tehnici fotogrammetrice şi de teledetecţie în ingineria mediului, (Suceava 1994);
Seminarii ştiinţifice, cu tema: “Cel de al XX-lea Congres SIFT (Istanbul, 12-23.07.2004) şirespectiv cu tema: “Cel de al XXI-lea Congres SIFT” (Beijing, 3-11.07.2008), găzduite de Sala Multimedia din localul Facultăţii de Geodezie (UTCB) la data de 17.10.2004 şi respectiv la data de 24.11.2008, în cadrul căreia membri din conducerea SRFT au prezentat desfăşurarea lucrărilor congreselor, precum şi rezultatele participării membrilor SRFT la acestea;
Simpozionul internaţional, cu tema “Cooperarea în domeniul fotogrammetriei şi teledetecţiei: realizări şi perspective” care s-a desfăşurat în ziua de 25 mai 2007, în sala Multimedia a Facultăţii de Geodezie la care au fost prezentate 15 comunicări ştiinţifice, de către specialişti români din sectorul de stat şi privat, precum şi doi specialişti străini.
Membrii CRFT şi SRFT au participat şi la sesiunile de comunicări ştiinţifice organizate annual de diferite instituţii de învăţământ superior din ţară (Academia Tehnică Militară, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea “Transilvania” din Braşov).
Dintre realizările recente în domeniul fotogrammetriei, se pot consemna:
Primul zbor fotogrametric executat în Romania, în anul 2004, utilizând o cameră digitală modulară - DIMAC, produsă de un grup de firme din Belgia, Germania şi Franţa (prezentată în Buletinul de Fotogrammetrie şi Teledetecţie Nr.29/2005);
Realizarea în 2005 şi 2006 a unor zboruri aerofotogrametrice pe suprafeţe mari şi municipii, executate în cadrul proiectului naţional AERO 7, cu camerele digitale DMC (de către ANCPI, prin firma GEODIS), DIMAC (de către INTERGIS, prin societatea CICADE) şi ADS-40 (de către GEOTOP-2001, produsă de Leica Geosystems);
Ca eveniment publicistic şi de documentare ştiinţifică reţinem totodată o serie de trei studii privind noua fotogrammetrie, în care sunt analizate, sub raport tehnic şi metodologic, elementele caracteristice inovatoare atât ale principalelor camere aerofotogrametrice digitale de mare format, existente în prezent: ADS-40 produsă de firma Leica Geosystems GIS & Mapping; DMC - produsă de firma ZI Imaging and Intergraf Company; UltraCam-D - produsă de firma Vexcel Corporation), cât şi programele de prelucrare aferente staţiilor fotogrammetrice digitale produse de aceleaşi firme.
1.2. Începuturile şi evoluţia teledetecţiei în România
1.2.1. Începuturile teledetecţiei
Lansarea satelitului ERTS 1 (Earth Resources Technology Satellite, devenit mai târziu Landsat 1) de către NASA (National Aeronautics and Space Administration) în 23 iulie 1972, marchează debutul unei noi discipline în panoplia ştiinţelor care studiază Terra: Teledetecţia.
Cele dintâi preocupări privind teledetecţia, au apărut la noi în ţară, începând cu 1973, urmărind îndeaproape progresele şi emulaţia internaţională Comparativ cu stadiul implementării
fotogrammetriei digitale la noi în ţară, domeniul teledetecţiei a beneficiat totuşi de mai multă atenţie.
Deşi începute cu 30 de ani în urmă, studiile aplicative de teledetecţie au rămas multă vreme în faza evaluării posibilităţilor de utilizare a datelor de teledetecţie pentru diferite domenii: inventarierea resurselor naturale, ocuparea solului, reactualizarea hărţilor topografice şi tematice, sistematizarea teritoriului, monitorizarea mediului înconjurător şi mai ales a zonelor cu ecosisteme fragile, în vederea detectării surselor de poluare, etc.
Delta Dunării şi zona costieră a Mării Negre au fost studiate în cadrul unor proiecte internaţionale, precum cel încheiat cu NASA de către Laboratorul de fotogrammetrie şi teledetecţie al Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti (UTCB) (Contract G - 27940 - cu tema: "Utilizarea datelor ERTS-LANDSAT pentru investigarea resurselor naturale în bazinul inferior al Dunării şi în Delta Dunării /Programul DaDelta/") coordonat de prof. Nicolaie Oprescu, proiect ce a reprezentat practic începutul teledetecţiei satelitare în România, în anii ‘70, mai întâi prin metode analogice, iar mai apoi prin metode digitale. Pentru culegerea de date de teren necesare prelucrării înregistrărilor de teledetecţie a fost realizat Laboratorul de teledetecţie de teren al UTCB, situat la km 54, pe braţul Sf. Gheorghe. Studiul Deltei Dunării prin metode satelitare a fost abordat constant în studii şi contracte ale Laboratorului de fotogrammetrie şi teledetecţie al Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, până în anul 1989.
1.2.2. Evoluţia teledetecţiei
În anii care au urmat, au luat fiinţă numeroase colective de teledetecţie pe lângă o serie de institute reprezentative. Pot fi enumerate:
Laboratorul de Teledetectie ISPIF, devenit Centrul Român pentru Utilizarea Teledetecţiei în Agricultură (CRUTA,) care a realizat o serie de studii de acoperire a terenului, statistica agricola sau de hidrologie vizând schimbările mediului deltaic, sau studiul inundaţiilor din ultimii ani din România;
Laboratorul de Teledetecţie al Institutului Naţional de Meteorologie şi Hidrologie (INMH), care a studiază cursurile de apă, cu toate implicaţiile legate de acestea (inundaţii, modificări morfologice, hărţi de risc, etc.) şi realizând şi prognoze meteorologice;
Institutul de Cadastru, Geodezie, Fotogrametrie, Cartografie şi Organizarea Teritoriului (IGFCOT), care a desfăşurat în cadrul sectorul său de cercetare studii referitoare la actualizarea hărţilor, redactarea hărţilor tematice digitale şi monitorizarea mediului înconjurător;
Direcţia Topografică Militară (DTM) care a abordat actualizarea hărţilor şi elaborarea hărţilor digitale;
Academia Tehnică Militară (ATM), care a studiat elaborarea hărţilor digitale şi automatizarea lucrărilor de scanare şi recunoaştere a produselor cartografice pentru realizarea SIG;
Institutul Român de Cercetări Marine - Constanţa (IRCM), care a realizat studii hidrologice, hidrogeologice, de poluare, regim costier, batimetrie referitoare la Delta Dunării şi zona costieră a Mării Negre;
Institutul de Geologie şi Geofizică (IGG), unde a luat fiinta un laborator de teledetecţie bine dotat, pentru prospecţiuni geologice;
Institutul de Opto-Electronică (IOE), Departamentul de teledetecţie, care a abordat teme ca: monitorizarea în cooperare internaţională a resurselor Deltei Dunării şi zonei costiere a Mării Negre, evoluţia pe termen scurt a ecosistemelor Deltei Dunării şi a zonei costiere a Mării Negre în colaborare cu UTCB etc.
Institutul de Cercetari pentru Pedologie şi Agrochimie, care s-a ocupat cu teme vizând cartarea solurilor şi supravegherea mediului înconjurător etc…
În 1991 se înfiinţează Agenţia Spaţială Română (ASR), care se reorganizează în 1995 ca instituţie publică independentă extrabugetară şi care coordonează în momentul de faţă cercetarea şi aplicaţiile din domeniul teledetecţiei. Aceasta coordonează activitatea cercetătorilor şi a cadrelor didactice universitare, în cadrul programelor naţionale de cercetare in domeniu. Aceste programme sustin şi industria română de specialitate.
1.2.3. Realizări în domeniul teledetecţiei
Dintre realizările în domeniul teledetecţiei, se pot consemna:
Colaborarea timp de 5 ani cu NASA, pe o temă de mare actualitate: "Utilizarea datelor ERTS-LANDSAT pentru investigarea resurselor naturale în bazinul inferior al Dunării şi în Delta Dunării /Programul DaDelta/", realizată prin intermediul Laboratorului de fotogrammetrie şi teledetecţie al ICB (UTCB) din Bucureşti şi a Laboratorului de teledetecţie de teren de la Dunavăţ (Km. 54 pe Braţul Sf. Gheorghe al Dunării). Coordonatorul acestui proiect de cercetare şi principal investigator NASA a fost prof. univ. dr. ing. Nicolaie Oprescu, pionierul teledetecţiei în România. Această colaborare a permis practic, utilizarea primelor date satelitare şi a tehnologiilor de teledetecţia;
Colaborarea timp de 18 de ani cu Comisia Română de Activităţi Spaţiale(CRAS) de pe lângă Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie, pe bază de contracte, vizând aplicaţii de fotogrammetrie şi teledetecţie pentru întreg cuprinsul ţării, între 1972 şi 1990. Colaborarea s-a materializat, pe lângă materialele prelucrate puse la dispoziţia beneficiarilor, în editarea de către acelaşi colectiv al Laboratorului de fotogrammetrie şi teledetecţie al Institutului de Construcţii Bucureşti (dr. ing. Ion Ionescu, dr. ing. Ioan Noaje, ing. Gabriel Barbulescu, sub coordonarea prof. univ. dr. ing. Nicolaie Oprescu) a 35 de numere ale Buletinului de Teledetecţie pe parcursul a 14 ani, la Editura ICB, sub egida CRAS, într-un tiraj de 100-150 exemplare;

Participarea timp de 17 ani la Consfătuirile “Grupei de lucru permanente de teledetecţie” din cadrul Programului INTERKOSMOS, la care au participat specialişti în teledetecţie din Bulgaria, Cuba, Cehoslovacia, Germania Democrată, Ungaria, Mongolia, Polonia, România şi Uniunea Sovietică. Specialiştii români au prezentat sistematic comunicări ştiinţifice, publicate în volumele cu lucrările consfătuirilor. Acestea s-au desfăşurat anual, de fiecare dată în altă ţară; A XIII-a Consfătuire a Grupei de lucru permanentă de teledetecţie din cadrul Programului INTERKOSMOS, 4-9 mai 1987, s-a desfăşurat la Bucureşti, prin colaborarea CRAS, ICB, IGFCOT, ATM, DTM, ISPIF etc., specialiştii români prezentând 13 comunicări ştiinţifice, publicate în volumele cu lucrările consfătuirii;
Participarea la programul european CORINE LAND COVER (la care au contribuit numeroase instituţii de profil, enumerate mai sus);
Incepand cu 1991, activitatea din domeniul observarii Terrei este coordonata de Agenţia Spaţială Română (ROSA) care a elaborat Strategia Spațială Română ;i care este definită în acord cu:
•    Strategia Națională de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2014-2020
•    Strategia Națională de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2007-2013
•    Legea Nr. 40 din 28 iunie 1993 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Agenția Spațială Europeană (ESA) privind cooperarea spațială în scopuri pașnice
•    Programul de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare STAR – Tehnologie Spaţială şi Cercetare Avansată (Space Technology and Advanced Research) pentru perioada 2012-2019
•    Acordul cu ESA și Charterul European al Statelor Cooperante (Legea nr. 1/2007)
•    Politica Spațială Europeană și Tratatul European care stabilește programul european pentru drept spațial
•    Participarea la Programul European Orizont2020
•    Participarea la Programele Europene FP6 și FP 7 – AEROSPAȚIAL, SPAȚIAL și SECURITATE
•    Instrumente legal general și directive ale Comitetului ONU pentru Utilizarea Pașnică a Spațiului Extra-Atmosferic (UN-COPUOS)
•    Servicii și aplicații pentru industrie și utilizatori: agricultură, mediu, managementul dezastrelor, meteorologie, securitate și apărare, satcom, GNSS, industrii spațiale emergente
Ca Stat Membru ESA (din anul 2011) și UE România participă la activități europene comune de cercetare și dezvoltare spațială. În calitate de coordonator al programelor naționale de cercetare și aplicații spațiale, ROSA dezvoltă și coordonează implementarea Programului Spațial Național, care urmărește:
•    să ducă la îndeplinire obiectivele definite de strategia naționala de cercetare, dezvoltare și inovare
•    să își dezvolte infrastructura spațială națională și resursele umane pentru a atinge un nivel european mediu
•    să investească în propriile zone de competențe
1.3. PREGATIREA GENERAŢIILOR DE SPECIALIŞTI
Pregătirea specialiştilor cu studii superioare în domeniul fotogrammetriei a început după 1940, la următoarele unităţi de învăţământ universitar: Institutul Politehnic din Bucureşti, Institutul Politehnic din Timişoara, Academia Tehnică Militară (ATM), Facultatea de Geodezie (UTCB), Institutul de Mine Petroşani, Facultatea de Silvicultură din Braşov, Facultatea de Hidrotehnică din Iaşi etc.
În această perioadă s-au afirmat cadre didactice de prestigiu, cu o contribuţie remarcabilă, atât în dezvoltarea fotogrammetriei şi teledetecţiei, cât şi în pregătirea generaţiilor de specialişti, prin cursuri, cărţi şi studii publicate. Dintre aceste mari personalităţi, se detaşează numele profesorilor universitari Nicolau Bârlad, Aurel Rusu, Nicolaie Oprescu, Ion Bonea, fara ca enumerarea sa fie incheiata.
Primul, în lungul şir al personalităţilor cu rol relevant în formarea inginerilor, tehnicienilor, cercetătorilor şi cadrelor didactice din domeniu a fost prof. univ. Nicolau Bârlad, care a elaborat şi predat, în anul 1949, primul Curs de fotogrammetrie la Facultatea de Geodezie din Academia Tehnică Militară. Acesta este posesorul primului doctorat în fotogrammetrie din România, susţinut la Secţia de Geodezie a Facultăţii de Construcţii din Dresda (Germania), cu titlul “Stabilirea formulelor de cubaj după stereograme, cu aplicaţii multiple: în tehnica forestieră, tehnica evaluărilor funciare, tehnica urbanismului şi tehnica corecţiilor de curenţi” (publicată în Editura Samlung Wichman, Berlin, 1939). Conducător ştiinţific i-a fost savantul R. Hugershoff, creator de aparate şi metode fotogrammetrice, care îi poartă numele.
În continuare amintim pe prof. univ. dr. ing. Aurel Rusu care, după 1940, a editat prima lucrare de proporţii din domeniul măsurătorilor terestre şi anume Topografia (Editura Tehnică, Bucureşti, 1955, 625 pagini), în care capitolul II tratează “Geodezia-fotogrammetria generală”, iar Dr. Gherasim Marton şi dr. ing. Nicolae Zegheru au editat volumul Fotogrammetrie la Editura Ceres, 1972, 347 pagini”.
În 1974 apare prima capodoperă tehnico-ştiinţifică în domeniul măsurătorilor terestre: Manualul inginerului geodez, în trei volume, pentru realizarea căruia au contribuit un număr de 42 de specialişti (dintre care 13 în domeniile fotogrammetriei şi teledetecţiei), coordonator fiind prof. univ. dr. ing. Nicolaie Oprescu (Editura Tehnică, Bucureşti, 2.200 pagini).
Secţiunea IX, intitulată Fotogrammetrie – Fotointerpretare – Teledetecţie, are alocate 300 pagini”.
Trebuie menţionată apoi apariţia unei prime cărţi despre teledetecţie: Introducere în teledetecţie - autori fiind dr. ing. Nicolae Zegheru şi dr. ing. Mihail Gabriel Albotă (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979, 366 pagini).
Cercetătorii din colectivul Laboratorului de fotogrammetrie şi teledetecţie al Institutului de Construcţii Bucureşti (dr. ing. Ion Ionescu, dr. ing. Ioan Noaje, ing. Gabriel Bărbulescu) sub coordonarea prof. univ. dr. ing. Nicolaie Oprescu au elaborat şi editat următoarele lucrări: Curs de teledetecţie, 1980, Editura CRAS, 343 pagini şi Teledetecţie tehnologică, 1982, Editura CRAS , 280 pagini.
În sfîrşit, mai adăugăm şi apariţia, în trei volume (1.500 pagini) , a manualului universitar Măsurători terestre – fundamente (Editura MATRIX ROM, Bucureşti, 1998), incluzând în vol. III (500 pagini), Modulul H: Fotogrammetrie, de prof.dr.ing. L.Turdeanu şi conf. dr. ing. I. Noaje (136 pagini) şi Modulul J: Drept şi legislaţie funciar-cadastrală, de dr. I. Gr. Sion (145 pagini).
Noi menţiuni trebuie făcute şi în legătură cu eforturile făcute în apariţia unor instrumente necesare pentru accesul la literatura de specialitate străină, cum ar fi Dicţionarul poliglot de geodezie, fotogrammetrie şi cartografie coordonat de dr. G. Marton, în 5 limbi (Editura Tehnică, Bucureşti, 1976, 327 pagini), Dicţionarul multilingv de teledetecţie şi fotogrammetrie, în 8 limbi (Editura CRAS – colectivul de cercetători ai Laboratorului de fotogrammetrie şi teledetecţie al Institutului de Construcţii Bucureşti (dr. ing. Ion Ionescu, dr. ing. Ioan Noaje, ing. Gabriel Bărbulescu) sub coordonarea prof. univ. dr. ing. Nicolaie Oprescu, 1984, 343 pagini) sau Dicţionarul explicativ de teledetecţie şi SIG, de V. Donisă şi I. Donisă (Editura Junimea, Iaşi, 1998), dar şi Dicţionarul bilingv de specialitate în geodezie, fotogrammetrie-teledetecţie şi cartografie (englez – român) - autori dr.ing. Mihail Albotă, dr.ing.Nicolae Zegheru, Paraschiva Suroiu, 1980, Editura Tehnică, 548 pagini; Dicţionarul bilingv de specialitate în geodezie, fotogrammetrie-teledetecţie şi cartografie (german – român) - autori dr. Gherasim Marton, ing. Dimitrie Filotti, prof.univ. dr.ing. Dumitru Ghiţău, 1980, Editura Tehnică, 640 pagini).
Trebuie subliniat faptul că autorii menţionaţi mai sus au fost sau sunt în majoritatea lor, membri marcanţi ai SRFT.
2. PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA CONGRESELE S.I.F. / SIFT
2.1. Perioada 1926 – 1929
Încă de la înfiinţarea Societăţii Internaţionale de Fotogrammetrie (SIF), în anul 1910 la Viena, a existat în rândul specialiştilor români preocuparea de a contacta SIF şi de a participa la manifestările ştiinţifice ale acestei organizaţii profesionale, nonguvernamentale. Prima prezenţă românească s-a materializat la Congresul al II-lea al SIF (Berlin, 1926). La acest congres au participat, cu titlu personal, doi reprezentanţi români: Wilhelm Miorini şi Constantin Gonţa. În acelaşi an, Gheorghe Iacobescu publică lucrarea “Observaţia şi fotografia aeriană”, iar în anul următor 1927, Constantin Gonţa publică şi el lucrarea intitulată “Aero-topografia” cu subtitlul “Ridicarea de planuri şi hărţi prin fotografii aeriene”. În acelaşi an este realizată şi prima fotografie aeriană a Bucureştiului
2.2. Perioada 1930 – 1938
În anul 1930 a fost înfiinţată Societatea Naţională Română de Fotogrammetrie (SNRF), prima organizaţie profesională, nonprofit din România, numărînd 66 de membri la constituire şi având ca preşedinte pe Alexandru Ivănceanu.
Din această perioadă reţinem următoarele două participări la congresele SIF: Congresul al III-lea (Zürich, 1930), cu cinci reprezentanţi români şi o comunicare: “Dezvoltarea şi starea actuală a fotogrammetriei în România” (Wilhelm Miorini) şi Congresul al IV-lea (Paris, 1934), cu un reprezentant român şi o comunicare intitulată: “Aplicaţiile fotogrammetriei în geologie şi cadastrul minier” (Alexandru Ivânceanu), precum şi exponate la expoziţia internaţională organizată cu acest prilej.
În 1933 a fost elaborată prima ”Lege a cadastrului şi a cărţilor funduare”. Trei ani mai târziu, în 1936, sunt editate “Instrucţiunile fototopografice” de către IGM.
2.3. Perioada 1960 – 1968
Se constată un oarecare hiatus în ceea ce priveşte participarea României la manifestările internaţionale de profil (congresele următoare ale SIF V-VIII), care se justifică prin situaţia dificilă (economică, socială, culturală şi ştiinţifică) din timpul celui de-al doilea Război Mondial, prelungită cu încă 15 ani, datorită implicaţiilor “războiului rece” şi prezenţei militare sovietice până în 1959. Mai mult, SNFR s-a dizolvat. În lipsa unei organizaţii profesionale, delegaţii români la următoarele trei congrese ale SIF au fost reprezentanţi ai unor organizaţii guvernamentale, precum: Ministerul Agriculturii şi Silviculturii (MAS) sau sub alte denumiri, respectiv Consiliul Superior al Agriculturii (CSA), Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA) - Direcţia Fond Funciar şi Cadastru (DFFC).
La Congresul al IX al SIF (Londra, 1960), România a avut un reprezentant; la Congresul X al SIF (Lisabona, 1964), România a participat cu 4 delegaţi şi 4 comunicări ştiinţifice; la Congresul XI al SIF (Laussane, 1968), România a participat cu 10 delegaţi şi 8 comunicări ştiinţifice şi un număr de exponate.
2.4. Perioada 1969 – 1977
Anul 1969 a fost, după o întrerupere de 30 de ani, anul de naştere a unei noi organizaţii nonguvernamentale, continuatoare, sub raport profesional-ştiinţific, a celei anterioare (SNRF), sub denumirea de Consiliul Naţional de Fotogrammetrie (CNF), care va prelua şi responsabilitatea afilierii efective la SIF. Comitetul preia astfel şi coordonarea participării României la următoarele două manifestări ştiinţifice internaţionale: Congresul al XII-lea (Ottawa, 1972), cu un număr de patru delegaţi, 17 comunicări ştiinţifice şi o expoziţie; Congresul al XIII-lea (Helsinki, 1976), cu un număr de patru delegaţi, 9 referate ştiinţifice şi o expoziţie tehnică.
2.5. Perioada 1978 – 1989
Un nou punct de referinţă în istoria organismelor noastre profesionale din domeniu îl reprezintă anul 1978, prin transformarea CNF în Comitetul Român pentru fotogrammetrie şi Teledetecţie (CRFT), denumire care include şi noua disciplină apărută în domeniul geoştiinţelor - Teledetecţia, după modelul transformării SIF în Societatea Internaţională de Fotogrammetrie şi Teledetecţie (SIFT).
Noul Comitet, condus de un birou de conducere format din preşedinte, doi vicepreşedinţi şi un secretar, îşi desfăşoară activitatea ca şi societatea la care este reafiliat, pe baza celor 7 comisii tehnice. Acestea sunt identice ca organizare şi atribuţii cu cele ale SIFT, condusă fiecare de un preşedinte şi un secretar de comisie. Biroul de conducere şi comisiile alcătuiesc Comitetul.
CRFT a coordonat participarea la trei manifestări ştiinţifice internaţionale: Congresul al XIV-lea (Hamburg, 1980), cu un număr de patru delegaţi, 15 comunicări ştiinţifice şi o expoziţie tehnică; Congresul al XV-lea (Rio de Janeiro, 1984), cu un număr de 8 referate ştiinţifice; Congresul al XVI-lea (Kyoto, 1988), cu un delegat şi 8 comunicări ştiinţifice.
2.6. Perioada 1990 - în prezent
În 1990, după revoluţia din decembrie 1989, CRFT îşi modifică denumirea, devenind Societatea Română de Fotogrammetrie şi Teledetecţie (SRFT), menţinând structura organizaţiei şi afilierea la SIFT. După anul 2004, SRFT şi-a modificat structura de la 7 la 8 comisii tehnice, după modelul SIFT. Organizaţia noastră a coordonat până în prezent, participarea la următoarele manifestări ştiinţifice internaţionale: Congresul al XVII-lea (Washington, 1992), cu cinci delegaţi, 14 comunicări ştiinţifice şi o expoziţie tehnică; Congresul al XVIII-lea (Viena, 1996), cu un număr de 6 delegaţi şi 6 comunicări ştiinţifice; Congresul al XIX-lea (Amsterdam, 2000), cu trei delegaţi la Adunarea Generală a SIFT şi trei referate; Congresul al XX-lea (Istanbul, 2004), cu un număr de zece delegaţi şi 6 comunicări ştiinţifice (postere şi orale); Congresul al XXI-lea (Beijing, 2008), cu un număr de 6 delegaţi şi 7 comunicări ştiinţifice (postere şi orale)
SRFT
(1990-până în prezent)
Notă: România nu a fost prezentă la următoarele congrese SIF: Primul Congres (Viena, 1910), Congresul al V-lea (Roma, 1938), Congresul al VI-lea (Haga, 1948) Congresul al VII-lea (Washington, 1952) şi Congresul al VIII-lea (Stokholm, 1956).
Trebuie precizat că, de la Congresul al X-lea şi până în prezent, delegaţia oficială a prezentat, cu ocazia fiecărei manifestări ştiinţifice internaţionale, 11 rapoarte naţionale.
Mai sus este prezentat un tabel sinoptic privind participarea noastră activă, din patru în patru ani, la 16 manifestări internaţionale de profil, din cele 21 care au avut loc în perioada 1926 - 2008.
Ca membru cu drepturi depline pentru categoria 1 (SIF) şi 2 (SRFT), România a participat, începând cu 1964, la unele simpozioane intercongrese, axate pe competenţele comisiilor tehnice (de exemplu, în anul 1998, la Simpozionul Comisiei a VII-a, cu tema ”Resursele şi supravegherea mediului” sau în anul 2006, la Simpozionul Comisiei a V-a cu tema “ Ingineria imaginii şi metrologia vizuală”).
S-a participat de asemenea la unele întâlniri ale grupurilor de lucru ale diferitelor comisii tehnice (de exemplu, în anul 1972, la grupul de lucru cu tema “Wetland Problems” sau în anul 1990 la grupul de lucru cu tema ”Global Change Monitoring”).
3. APARIŢIA, EVOLUŢIA ŞI ROLUL BULETINULUI SRF / SRFT ÎN
COMUNITATEA ŞTIINŢIFICĂ NAŢIONALĂ
3.1. Preambul istoric
Editarea şi denumirea “Buletinului de Fotogrammetrie” (BF) în perioada 1966-1973 şi în continuare, a “Buletinului de Fotogrammetrie şi Teledetecţie” (BFT) în perioada 1991- până în prezent, au suferit, de-a lungul timpului, unele modificări, atât în ceea ce priveşte denumirea, cât şi rimicitatea, structura rubricilor, standardul de calitate şi egida (patronajul) organizaţiei (lucrative-economice sau profesional ştiinţifice) care a asigurat multiplicarea. Singura rubrică constantă a fost cea intitulată “articole şi referate” sau “studii şi comunicări” în domeniile de specialitate. Odată cu apariţia şi dezvoltarea tehnicilor de teledetecţie pe plan international (naţional) s-a adaugat la titlu şi componenta “teledetecţie”
Primele 16 numere ale BF, apărute în perioada 1966-1969 (Anii I-IV) au fost publicate trimestrial, sub egida Centrului de Fotogrammetrie din Bucureşti. În Anul V al apariţiei (1970), acest buletin a continuat să apară trimestrial, însă sub egida Institutului de Geodezie, Fotogrammetrie şi Cartografie (IGFC) din Bucureşti (prin transformarea Centrului de Fotogrammetrie într-un nou institut). Acestuia i s-a alăturat Societatea Naţională de Fotogrammetrie (SNF), fondată în anul 1980.
În Anii VI şi VII (1971 – 1972), BF a apărut sub noua egidă a Institutului de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie şi Organizarea Teritoriului (IGFCOT - prin extinderea instituţiei vechi şi cuprinderea domeniului “organizării teritoriului”). În sfârşit, în Anul VIII (1973) al existenţei BF au apărut ultimele două numere sub egida comună a IGFCOT şi a Comitetului Român de Fotogrammetrie (CRF), o nouă denumire a organizaţiei non-guvernamentale de profil, continuator al SNF şi afiliat la Societatea Internaţională de Fotogrammetrie (SIF).
De menţionat că, în Anul VII-8 august 1970, SNF a organizat un Simpozion naţional de comunicări ştiinţifice, comunicările fiind publicate într-o ediţie specială a BF (nr.3/1970). După un an, în 1971, a existat un al doilea număr special al BF, totalizând 233 de “articole şi comunicări” ale specialiştilor în fotogrammetrie.
După o întrerupere a activităţii publicaţiei BF (perioada 1974-1989), în anul 1990 Comitetul Român de Fotogrammetrie îşi schimbă denumirea în Societatea Română de Fotogrammetrie şi Teledetecţie (SRFT). Din anul 1991, aceasta continuă editarea semestrială a buletinului, într-o nouă serie, cu titulatura Buletinul de Fotogrammetrie şi Teledetecţie (BFT). Transformarea societăţii profesionale şi a buletinului are loc după modelul societăţii internaţionale, care din Societatea Internaţională de Fotogrametrie (SIF) devine Societatea Internaţională de Fotogrammetrie şi Teledetecţie – SIFT.
Trebuie remarcat faptul că atât seria veche a buletinului, cât şi cea nouă a beneficiat de un colegiu de redacţie format din redactor şef, secretar de redacţie şi şapte membri (cadre
didactice şi specialişti în domeniile “fotogrammetrie” şi “teledetecţie”). Pentru fiecare “studiu” sau “comunicare” se completează o fişă-tip, de către unul din membrii colegiului de redacţie în vederea acceptării publicării. Acesta poate face eventuale recomandări pentru îmbunătăţirea prezentării materialului. Astfel, colegiul de redacţie realizează o selecţie riguroasă şi garantează probitatea ştiinţifică a materialelor care apar în BFT.
3.2. Ritmicitatea apariţiei buletinului
Prima serie BF a avut, după cum s-a arătat, o apariţie trimestrială, timp de 7 ani şi jumătate (Anul I /1966 - Anul VIII / 1973). Această serie s-a încheiat cu nr.2 /1973. De remarcat, în această perioadă ritmicitatea apariţiei şi existenţa unor numere (ediţii) speciale ale BF:
În anul 1968, s-au publicat comunicările prezentate la Sesiunea ştiinţifică din 10 februarie 1968, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la înfiinţarea Centrului de Fotogrammetrie din Bucureşti.
În anul 1970, s-au publicat comunicările prezentate la Simpozionul din 7 - 8 august 1970, organizat de Comitetul Naţional de Fotogrametrie (preşedinte prof.dr.ing. N. Oprescu), cuprinzând un număr de 33 de referate, cu recenzii în limbile franceză, engleză, germană şi rusă (482 pagini).
Începând cu 1991, după o întrerupere de 17 ani, prin statutul organizaţiei profesionale (SRFT) s-a prevăzut editarea unei noi serii a BFT, cu o ritmicitate bianuală. Comparativ cu seria veche, din perioada 1966 - 1973, când au apărut trimestrial 30 de numere ale BF, în următorii 18 ani (1991 - 2008), au apărut semestrial încă 36 de numere.
Dacă seria veche a cuprins un mare număr de “articole şi comunicări” (233), bilanţul seriei noi totalizează până în prezent un număr mare numai de “studii şi comunicări” (117). Şi în cadrul celei de a II-a serii a BFT au fost publicate numere speciale, cuprinzând “studii şi comunicări” ale specialiştilor în domeniu, cu rezumate în limbile engleză şi franceză.
În tradiţia participării reprezentanţilor noştri la precedentele 11 congrese ale Societăţii Internaţionale de Fotogrammetrie, din perioada 1926 - 1988 (cu excepţia celor din perioada celui de al doilea Război Mondial), s-a participat la toate cele cinci congrese internaţionale ale SIFT, de după 1990, desfăşurate în străinătate, (1992 - 2008), cu un număr de 1-10 reprezentanţi.
De asemenea, Buletinul a reflectat o serie de manifestări ştiinţifice internaţionale organizate în ţara noastră, precum: Atelierul EARSel (Sinaia, 1992), cele 5 comunicări fiind publicate în BFT nr.6/1993; Cel de al 15-lea Simpozion al Comitetului Internaţional pentru Arhitectură Fotogrammetrică (CIPA), desfăşurat la Bucureşti şi la Sinaia în perioada 22 - 25 septembrie 1993 sub patronajul Ministerului Culturii, S.R.F.T., IGFCOT etc. (având drept preşedinte al Simpozionului pe dr.ing. Nicolae Zegheru, preşedintele SRFT). Volumul special (editat de dr.Ion.Gr. Sion, secretarul SRFT) a cuprins un număr de 31 comunicări în limbile străine engleză şi franceză (13 româneşti, 18 străine), totalizând 314 pagini; Cel de-al XX-lea Congres SIFT de la Istanbul, din2004, cu comunicările şi desfăşurarea congresului reflectate în numerele 27-28, 29, 30 şi 31 al BFT; Simpozionul “Image Engineering and Vision Metrology” organizat de Comisia a V-a a SIFT, 25-27 septembrie 2006, Dresda în numărul 32 al BFT; Simpozionul “Cooperarea în domeniul fotogrammetriei şi teledetecţiei:realizări şi perspective”, organizat de SRFT, pe 25 mai 2007, în localul Facvultăţii de Geodezie din cadrul UTCB, în nr.35/2008 şi cel de-al XXI-lea Congres de la Beijing din 2008, cu comunicările şi desfăşurarea congresului reflectate în nr.36/2008.
Este de remarcat faptul că în BFT nr. 27-28 / 2004 şi nr. 35/2008 au fost publicate studii în co-autorat, cu prof.universitar dr.ing. Karsten Jacobsen de la Institute for Photogrammetry and Engineering Survey, Universitatea din Hanovra, Germania, iar în nr. 36/2008 în co-autorat cu specialişti de la IGN şi LIP- Franţa (D. Boldo şi M. Cord).
3.3. Tematica buletinului şi evoluţia standardului de calitate
Tematica buletinului din seria veche (BF) a cuprins, în general, după cum s-a văzut, “articole şi comunicări” efectiv din domeniul “fotogrammetriei”, iar cea din seria nouă (BFT) a inclus şi domeniul “teledetecţiei”.
Dacă în prima serie standardul de calitate a corespuns nevoilor şi susţinerii din perioada 1966 - 1973 (cu figurile prezentate în alb-negru), în seria a II-a, standardul de calitate a omologat calitatea revistelor străine (începând cu coperta şi cu textul în format digital şi continuând cu figurile redate color), având şi rezumate în limbile română, engleză şi franceză.
Noua serie are în structura sa un număr de rubrici permanente, un loc de frunte ocupând rubrica “studii şi comunicări”, atât din domeniul fotogrammetriei cât şi din cel al teledetecţiei. Necesitatea s-a datorat atât extinderii denumirii organizaţiilor SIFT şi SRFT, cât şi apariţiei unor colective de cercetare în noul domeniu de activitate (în cadrul IGFCOT, UTCB, ATM, ISPIF etc) şi a unor discipline distincte în programa analitică a Facultăţii de Geodezie din Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti sau a altor facultăţi şi colegii de profil din ţară.
3.4. Rolul buletinului în comunitatea ştiinţifică naţională
Difuzarea publicaţiei se face de regulă în cadrul membrilor SRFT (gratuit) şi în general se asigură accesul la lectura acesteia tuturor specialiştilor interesaţi: cadre didactice, ingineri, tehnicieni, studenţi, etc.
Pentru cercetătorii din cele două domenii, colecţia buletinului din seria veche (BF) poate fi consultată la Biblioteca CNGCFT, iar cea din seria nouă (BFT) la Biblioteca UTCB. Cele două colecţii reunite se găsesc la sediul SRFT din incinta Facultăţii de Geodezie (UTCB).
BFT asigură totodată publicarea unor  informaţii utile, asupra activităţilor desfăşurate de SRFT (rapoarte, aniversări, articole, expoziţii şi programe ale comisiilor tehnice, mese rotunde, simpozioane, participări cu delegaţi şi comunicări ştiinţifice la Congresele internaţionale SIFT sau Simpozioanelor organizate de cele 8 Comisii ale SIFT, informări periodice ale specialiştilor din domenii conexe: geodezie, topografie, cartografie, cadastru).
Trebuie remarcat că buletinul a constituit o platformă teoretică şi practică pentru pregătirea şi afirmarea doctoranzilor şi masteranzilor în specialităţile de profil şi conexe, oferindu-le totodată posibilitatea publicării cercetărilor acestora în paginile sale. Pentru cadrele didactice buletinul a oferit posibilitatea publicării cercetărilor în cele două domenii, studiile şi comunicările putând fi punctate, în vederea promovării.
Prin prezentarea de opinii, referate, studii şi comunicări cu prilejul unor mese rotunde, simpozioane, ateliere internaţionale în ţară, ca şi prin participarea cu rapoarte, comunicări, postere ale reprezentanţilor noştri la congresele şi simpozioanele internaţionale din străinătate s-au facut cunoscute peste hotare progresele notabile ale României în domeniile arătate.